• instagram
  • facebook

©2019 BY ADRIAN DAN. ALL RIGHTS RESERVED.

BEHINDTHELITTLEREDHEARTS

cunoscându-l pe Gaudí în orașul filtru.

October 18, 2019

Casa Batlló

 

Orice poză făcută aici e ca și cum ai trișa. Da, ăsta a fost primul gând care mi-a trecut prin minte atunci când am ajuns în La Pedrera, la doar câteva ore de la aterizarea pe aeroportul din Barcelona. Asta pentru că totul e făurit pentru o experiență senzorială deplină, nimic nu necesită vreun efort suplimentar. Ca și cum retina ar avea imprimată pe ea marea, pentru a obține efectul ăsta de bucăți puse laolaltă. Străzile Barcelonei nu spun doar povești colorate pline de lumină. E ceva mult mai mult aici, care se definește ca o stare ce te transpune într-un organism viu, în care nu poți decât să te învârți încontinuu, fermecat, ca în burta unui cașalot imens.

 

 

 

 

Zumzetul și frenezia de pe La Rambla lovește puternic contrastul liniștii din Barceloneta, sau mai simplu, locul acela unde mergi pe străzi, dar ești înconjurat de mare. Chiar și bulevardele creionate dupa un X și O pentru îngeri te fac să uiți că ești într-un city break și că nu e vacanța ta de vară. Poate că labirintul din Horta nu mai e ce era odată, iar Parcul Guell e, cu siguranță, supraaglomerat. Dar atunci când găsești unghiul tău de unde poți să admiri, în propriul stil, ce a realizat Gaudí în acest oraș, înțelegi de ce te afli aici.

 

Sagrada Família

Parcul Güell

Casa Milà

 

Nebun sau geniu. Asta au crezut profesorii școlii de arhitectură din Barcelona atunci când i-au acordat diploma de absolvire. Un nebun sau un geniu, sau un nebun și un geniu, a cărui prezența se face resimțită peste tot, de la cele mai pitite străduțe, până la malul mării, plaja plină de pietre roz și cerul asortat lor, în privirile celor care hoinăresc pe-aici. Întreg orașul, reinterpretat în propriul limbaj zdrobit - trencadis, îl strigă pe Gaudí, timid, din toate părțile. Trăiește. 

 

Dar să trăiești alături de el nu e ușor și ai o responsabilitate destul de mare atunci când vrei sa surprinzi spiritul lui in fiecare piatră privită de inspirația lui.

 

Casa Batlló

Casa Batlló

 

 

Culoare și imperfecțiune, cred că asta ar putea fi una din definițiile artei sale. Un creator cu o viziune legendară, dar pentru timpului său. Ăsta e gândul care te lovește ca un boomerang după ce ajungi să vezi una din casele arhitectului catalan: exuberante, în strânsă conexiune cu natura, create parcă pentru o altă lume; o structură organică, ce-și duce zilele subacvatic, subteran și suprateran - pentru că fiecare încăpere este ca o scufundare viscerală în miezul pământului și a mării, unde acoperișul e oda bucuriei pentru îngeri. Linii curbe, fantasmagorice dau forma acoperișurilor nuanțate în tonurile cerului, devin cameleonice cu fiecare rază de soare. Motive pentru care majoritatea lucrărilor sale au fost privite ca niște stigmate. Mult prea diferite de restul construcțiilor vremii, proiectele sale imobiliare, deși finanțate de mari familii aflate pe valul industrializării, au stârnit mari controverse și revolte. 

 

Sentimentul devine atât mai intens cu cât odată ajuns la malul Mediteranei înțelegi de unde a pornit totul. E vânt aici, soarele a ieșit timid, dar e suficient de bine cât să rămâi cu picioarele în nisipul cald preț de câteva clipe. În depărtare lucește El Peix - sculptura de 52 de metri lungime din ’92, semnată de arhitectul canadian Frank Gehry, cu ocazia Jocurilor Olimpice. Mă întreb: - Oare cum ar fi să privești prin mare ca printr-un filtru? Dar cred că răspunsul l-am găsit deja, cunoscându-l pe Gaudí în orașul filtru.

 

@adrian.dan.ro

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Please reload

Recent Posts

March 5, 2019

Please reload

Archive

Please reload

Tags

Please reload