BEHINDTHELITTLEREDHEARTS

Cum am transformat casa într-o expoziție foto.


Ca orice călător care se respectă, am ajuns să transform casa, încet încet, într-o expoziție foto cu multe amintiri, mai noi sau mai vechi. Acest proces a luat naștere atunci când am văzut cât de ușor poate fi să imprim chiar eu fotografiile acasă, cu niște costuri accesibile. Bucuria de a revedea momentele preferate este mare, mai ales atunci când imaginile au și calitatea la care visai. Aproape că devine un ritual să alegi o nouă fotografie pe care să o imprimi. Chiar dacă se pot aduna destul de multe, poți imprima în voie, pentru că tehnologia folosită de Epson, prevăzută cu rezervoare de cerneală, te face sa uiți efectiv că imprimanta chiar folosește cerneală.

Personal, îmi place mult să caut prin cele mai vechi poze din telefon ca să le imprim și, odată ce văd rezultatul, am senzația că acea călătorie se repetă.



Imprimanta Epson EcoTank L8160 m-a luat prin surprindere din start, mai ales datorită ușurinței cu care se face instalarea ei. Prin intermediul aplicației de pe telefon, am parcus repede pașii, care semană mai degrabă cu o conversație plăcută: ca și cum un prieten îmi trimitea mesajele, ca să îmi spună ce buton să apăs și să îmi descrie exact ce se intamplă mai departe. Aș spune că modalitatea este una user friendly, dar cred că ar fi prea putin spus, pentru că ai mai degrabă un sentiment de family friendly.

Cerneala se introduce în rezervoare fără niciun efort, doar cu ajutorul gravitației, fară sa te murdărești - pe tine sau imprimanta. Deja incluse în pachet, cele 6 flacoane cu cerneală colorată îți vor ajunge pentru aproximativ 2300 de fotografii imprimate la o calitate înaltă. Nu stiu dacă îți dai seama, dar sunt muuulte fotografii, iar asta înseamnă că poți pregăti și foarte multe surprize pentru cei dragi, dar despre asta vom povesti cu următoarea ocazie.



Dacă instalarea se face direct de pe telefon, asta înseamnă că imprimanta se conectează la wifi, deci poți imprima de pe mai multe dispozitive în același timp. Tot ce trebuie să faci ca să imprimi direct de pe telefon este să alegi poza/pozele, să faci swipe up și să selectezi opțiunea de printare. Atât de simplu!

Calitatea fotografiilor este uimitoare, chiar și în format A4. În ultimele luni, am imprimat și fotografii de familie, și postere de film și fotografii mai vechi, fotografii realizate cu dslr cu rezolutie mare. Imediat am început să le pun în ramă și să le găsesc un loc prin camere. În plus, dacă alegi să imprimi alb-negru, vei rămâne surprins de rezultatele excepționale pentru că această imprimantă folosește și o cerneală gri care adaugă mai multe tonalități în comparație cu imprimarea standard, care folosește doar cerneala neagră. În cazul în care ai și proiecte ceva mai speciale, trebuie să știi că poți folosi hârtie de până la 1,3 milimetri grosime și 2 metri lungime! Da, ai citit bine! 2 metri lungime!

Prin intermediul meniului touchscreen poți selecta și tipul de hârtie folosit pentru rezultate optime. Eu am folosit o hârtie premium lucioasă chiar de la Epson, iar următorul set pe care vreau sa îl încerc este unul mat.



La EcoTank L8160 nu doar rezervoarele de culoare sunt revoluționare, ci și tehnologia de imprimare, deoarece a fost proiectată să imprime fără încălzire și la o viteză mare, constantă, cu un consum de energie redus. Această tehnologie se numește Micro Piezo și are o perfomanță incredibilă! Fun fact! Se spune că dacă o picătură de cerneală ar avea dimensiunea unei mingi de fotbal și cerneala a fost aruncată dintr-un cap de imprimare cu 90 de duze pe culoare, timpul necesar pentru a umple stadionul Wembley cu mingi de fotbal ar fi de aproximativ o secundă! Și încă un detaliu care m-a suprins este faptul că este foarte silențioasă, comparând-o cu altele.

Proiectată atât pentru creativi, cât și pentru toți cei dintre noi care vor sa reducă costurile semnificativ în timp ce se bucură de imprimarea fotografiei preferate, Epson EcoTank L8160 se combină perfect cu restul dispozitvelor electronice din casă, completând partea de home entertaiment și aducând un plus de distracție în pregatirea unor momente cu totul speciale.